EVENIMENT

Holocaustul- o lecție ce nu trebuie uitată

Last Updated on aprilie 24, 2026 by Erceanu Ileana

Colocviul interactiv organizat astăzi de Muzeul Regiunii Porților de Fier a adus în prim-plan necesitatea cultivării memoriei istorice și a înțelegerii mecanismelor care au făcut posibilă una dintre cele mai întunecate tragedii ale secolului XX.

Evenimentul a fost deschis de Prof. Nicolae Drăghiea, managerul Muzeului Regiunii Porților de Fier, care a subliniat importanța educației pentru combaterea discursului instigator la ură și a formelor de discriminare.

-Au urmat prezentările invitaților:

* Mihaela Stănciulescu, muzeograf – „Pe urmele evreilor din Turnu Severin”;

*Mihaela Băicuși, muzeograf – „Dezumanizarea și condiția umană în opera lui Primo Levi”;

* Dr. Sorina Matacă, șef secție (coordonator) – „Deportarea romilor în Transnistria”;

*Prof. Dr. Șerban Nicolae – „Cum a fost posibil?”

O prezentare amplă a Holocaustului în Europa, care a urmărit traseul de la discursul instigator la ură și legislația antisemită, la marginalizarea populației și culminând cu exterminarea în masă.

Invitatul a fost însoțit de elevi ai Colegiul Național Economic „Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button