În 2026, românii vor resimți din plin măsurile fiscale din 2025
Last Updated on noiembrie 28, 2025 by Erceanu Ileana

În 2026 se va resimți în întregime măsurile fiscale pe care le-am văzut în 2025, chiar dacă va fi un efect de deflație, prețurile rămân mari.
România riscă recesiunea dacă nu accelerează atragerea de fonduri europene. În paralel, consumul scade, iar datoria crește.
„Inflația în sine este un număr raportat la luna similară din anul anterior și atunci nu ne așteptăm în România să vedem prețuri care scad. Și, în general, inflația este destul de sticky, prețurile scad doar într-un context foarte negativ, de recesiune foarte profundă. Atunci ne uităm la cifre mai mici atunci când raportăm luna aferentă la luna similară din anul anterior, dar cu siguranță nu vom vedea prețuri care scad. Asta pentru că am avut mai multe fenomene care s-au reunit împreună în 2025 și care au dus la această creștere a prețurilor. Am avut, bineînțeles, acest eveniment al creșterii TVA, accizelor și diferite alte taxe care au intrat în vigoare din august-septembrie pentru a încerca să reducem deficitul bugetar, iar oamenii au resimțit dintr-o dată această creștere a prețurilor și nu vom scăpa de această creștere până în august-septembrie anul următor, deci vom vedea o creștere a prețurilor care se menține. Doar din modul de calcul am avut și o creștere a salariilor în ultimii 2 ani mai ales, care a fost decuplată de productivitatea muncii“, a transmis Andreea Nica, CFA Society Analyst.
Datoria publică a României a ajuns în iulie 2025 la 1.070 miliarde de lei, echivalentul a 58,9% din PIB, potrivit Ministerului Finanțelor. Creșterea se datorează majorării împrumuturilor pe termen mediu și lung, iar datoria externă a depășit pentru prima dată pragul de 547 miliarde de lei.
Economia joacă „la zero” în 2025, iar anul viitor ar putea aduce o creștere firavă de doar 0,5%. Deficitul bugetar mare și inflația persistentă pun presiune pe taxe, inclusiv pe TVA, care ar putea crește din nou, până la 24% în 2026, sunt de părere analiştii CFA România. Anul viitor ar putea fi unul dificil pentru România din punct de vedere macroeconomic, avertizează Adrian Codirlaşu, președintele CFA România. Potrivit acestuia, economia „va juca la zero” în 2025, cu un risc real de recesiune, în timp ce în 2026 se întrevede doar o creștere economică modestă, de circa 0,5%.
Pe de altă parte, consultantul fiscal Alexandra Smedoiu, vicepreședinte al CFA România, a avertizat că majorarea TVA este nu doar posibilă, ci chiar probabilă în 2026, în contextul deficitului bugetar ridicat și al nevoii statului de a colecta rapid venituri.
„Ne concentrăm în continuare pe zona de taxe indirecte, pentru că de acolo statul va colecta cel mai repede şi cel mai bine. Deci am spune că nu ar fi exclus să mai vedem o creştere la TVA. Cota de TVA de 21% ne pune fix la media UE, dar sunt şi ţări care au 24%. Am avut şi noi cota aceasta, deci încă o creştere la TVA aş spune nu doar că nu e imposibilă, ci aş spune chiar că este probabilă.” a transmis Alexandra Smedoiu.
Ea a adăugat că scenariul pesimist prevede o posibilă întoarcere la cota de 24%, iar alte măsuri fiscale vor fi anunțate probabil în decembrie, cu aplicabilitate din ianuarie 2026.
