ACTUALITATE

Legea ”Anastasia”,  pentru șoferii drogaţi, beți sau fără permis, adoptată

Last Updated on iunie 29, 2023 by Erceanu Ileana

Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de lege  pentru şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare.

Robert Cazanciuc a explicat că „Legea Anastasia” denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei, este „concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan”.

Nicio instanţă din România nu îi va mai putea condamna cu suspendare pe cei care ucid oameni pe drumurile ţării urcaţi băuţi, drogaţi sau fără permis la volan. Legea Anastasia (denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani ucisă la 1 iunie 2022 în faţa casei) pe care am iniţiat-o, a fost votată, astăzi, de Camera Deputaţilor şi va merge spre promulgare la preşedintele României”, a afirmat senatorul PSD Robert Cazanciuc, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, scrie digi24.ro

 „A venit vremea să punem capăt tragediilor. Până la această oră, statisticile existente, oficiale, arată că suntem pe primul loc în Europa la numărul de accidente mortale. Al şaselea an consecutiv. Viaţa cetăţenilor, a oamenilor, este o valoare în sine, iar noi, cei aleşi, suntem datori să o apărăm, să o protejăm prin legile pe care le adoptăm. Constituţia garantează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică, iar noi trebuie să ne asigurăm de respectarea acestui drept. Legea Anastasia este concepută să prevină, să limiteze dramele rutiere şi să conştientizeze asupra consecinţelor punitive ale teribilismului la volan. Votul a fost aproape unanim! Mulţumesc tuturor colegilor care au votat această iniţiativă!”, a completat Cazanciuc. 

Legea merge la promulgare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button