Percheziții într-un dosar de proxenetism
Last Updated on mai 13, 2026 by Erceanu Ileana
Bărbat, de 33 de ani reținut pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Astăzi, 13 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, la locuința unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat mijloace materiale de probă necesare documentării activității infracționale și soluționării cauzei.
Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 33 de ani, ar fi înlesnit, în cursul acestui an, practicarea prostituției de către concubina sa, o tânără, de 21 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia. De asemenea, bărbatul ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma activității desfășurate de victimă, însușindu-și o parte din sumele de bani provenite din practicarea prostituției.
Totodată, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere, iar bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
