Incendiu limitat de un pompier aflat în timpul liber
Last Updated on aprilie 24, 2023 by Toma Mihai
Datorită simțului civic al unui pompier aflat în timpul liber, pagubele materiale au fost reduse în urma unui incendiu izbucnit la un autoturism, în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Pompierul Bogdan Bădin se afla în trafic, îndreptându-se către casă, când a observat că de sub capota unui autoturism aflat în fața sa au început să iasă flăcări. Imediat, acesta a oprit la o distanță de siguranță, pe cea de a doua bandă de circulație, pentru a opri traficul rutier.
După ce s-a asigurat că ocupanții autoturismului, o familie formată din părinți și un copil, în vârstă de circa trei ani, s-au evacuat și sunt în siguranță, pompierul s-a îndreptat către o instituție din imediata apropiere.
Bogdan este specialist în cadrul Inspecție de Prevenire și știa că instituția dispune de mijloace de primă intervenție.
Sprijinit de câțiva polițiști locali, a acționat cu ajutorul stingătoarelor, limitând extinderea incendiului până la sosirea pompierilor profesioniști.