Începe proiectarea și execuția drumului județean dintre Slașoma și Petra
Last Updated on noiembrie 14, 2023 by Erceanu Ileana

Încă un drum județean intră în modernizare! Este vorba despre DJ 563 A, de la intersecția cu drumul sătesc care duce către satul Slașoma, comuna Pădina, până la intersecția cu DC 91 care merge către satul Petra din comuna Bîcleș.
Este vorba despre o investiție în valoare de 7,6 milioane lei, finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
“Am semnat astăzi acest contract în prezența domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru și a domnului primar al comunei Pădina, Dumitru Boceanu, pentru că din punctul meu de vedere, locuitorii acestei comune, mai exact, cei din satele Bibăn și Slașoma, sunt principalii beneficiari ai acestor lucrări de asfaltare pe o lungime de șase kilometri. Termenul de execuție este de 330 zile. Sperăm ca cel târziu în toamna anului viitor, acest drum să fie finalizat și am încredere, raportat la faptul că am contractat cu o firmă serioasă, că termenul va fi respectat, iar lucrarea va fi una de calitate. Tot aici, în urmă cu doi ani am modernizat cu fonduri proprii ale Consiliului Județean Mehedinți, doi kilometri și am făcut promisiunea că vom continua reabilitarea drumului. Avem speranța că zilele următoare vom semna contractele pentru a trece această investiție, alături de alte proiecte începute dar nefinalizate și care sunt finanțate prin PNLD II sau cu bani de la Consiliul Județean, pe fonduri europene”, spune președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu