ACTUALITATE

Intervențiile pompierilor în ultimele 24 de ore

Last Updated on mai 26, 2023 by Erceanu Ileana

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit pentru gestionarea a 16 situații de urgență, în ultimele 24 de ore.

Pompierii mehedințeni au acționat pentru stingerea unui incendiu, asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la un accident rutier, evacuarea apei din mai multe gospodării, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de 11 persoane.

Joi dimineața, patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au fost mobilizate de urgență cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, situat la etajul IV al unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta în bucătăria locuinței, cuprinzând un corp din materiale plastice, în interiorul căruia se afla o butelie. Pompierii au stins imediat incendiul, împiedicând producerea unei explozii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de folosirea focului deschis în spații închise, probabil o lumânare.

În cursul după-amiezii, pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din mai multe gospodării de pe raza localității Cerneți, zona Piatra Albă.

La locul evenimentului, au fost mobilizați nouă pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de lucru cu apă și spumă, un autocamion de intervenție, două motopompe transportabile și o motopompa remorcabilă. Pompierii militari au acționat pentru evacuarea apei din curțile a șase gospodării, pe o suprafață de circa 1.150 mp, respectiv dintr-un beci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button