Între ape și aripi – o nouă aventură la Școala de vară, la Țară!
Last Updated on august 21, 2026 by Erceanu Ileana

Specia zilei | Egreta mică (Egretta garzetta). „Cine este misterioasa pasăre albă?”
Micii exploratori ai naturii de la Pătulele au devenit, pentru câteva ore, jurnaliști de teren, într-o conferință de presă dedicată egretei mici. Pentru ca investigația să fie cât mai interesantă, copiii s-au împărțit în 4 redacții, fiecare având o misiune: redacția „Natura Azi” – reporterii au investigat aspectul și semnele de identificare ale egretei mici (penajul alb, ciocul negru, picioarele întunecate și degetele galbene); redacția „Reporterii Apelor” – reporterii au căutat informații despre habitat și comportament (unde trăiește egreta, ce ape preferă și cum se deplasează prin zonele umede); redacția „Detectivii Păsărilor” – copiii/reporteri au urmărit pista hranei și a tehnicilor de vânătoare, descoperind cum ciocul lung și ascuțit devine un adevărat instrument de pescuit; redacția „Garda Naturii” – a investigat reproducerea, pericolele și protejarea speciei, ajungând la o concluzie importantă: protejând zonele umede, protejăm și păsările care depind de ele. Întrebările s-au succedat, răspunsurile au fost atent analizate, iar la final fiecare redacție a trebuit să rezolve „misterul”: Cine este pasărea din fața jurnaliștilor? Răspunsul a venit unanim: EGRETA MICĂ – Egretta garzetta!
Metamorfoze cromatice | Vanessa cardui – „Fluturele cărămiziu al scaieților – aventurier înnăscut sau marele călător?”
După lumea fascinantă a păsărilor, ne-am îndreptat atenția către una dintre cele mai spectaculoase călătoare ale lumii insectelor: Vanessa cardui. În atelierul de pictură, copiii au descoperit desenul și cromatica aripilor și au creat propriile interpretări ale acestui fluture, transformând lucrarea într-o mică poveste despre culoare și călătorie.
Concurs – ”Ce știm despre fluturi?”
O nouă provocare pentru micii exploratori! Întrebări, răspunsuri, surprize și multă curiozitate despre lumea fluturilor: hrană, aripi, ouă, omizi, crisalide, camuflaj și migrație.
Atelierul creativ – Metamorfoza fluturelui. Am urmărit împreună una dintre cele mai uimitoare transformări din natură: ou → omidă → pupă → future.
O zi în care copiii au fost, pe rând, jurnaliști, cercetători, artiști și exploratori.
Școala de Vară – Exploratorii Naturii! Pentru că natura devine cu adevărat fascinantă atunci când o descoperim împreună, prin joc, întrebări și imaginație!
