Investiții de 82 milioane de lei, în barajul Porțile de Fier I
Last Updated on aprilie 3, 2023 by Erceanu Ileana

Compania Hidroelectrica anunță că a investit nu mai puțin de 82 de milioane de lei în creşterea duratei de viaţă a deversorului barajului Porţile de Fier I şi pentru prevenirea degradării pintenului aval al disipatorului.Lucrîrile au fost recepţionate în data de 30 martie.
Investiţia a constat în aplicarea unei soluţii de intervenţie care să prevină deprecierea prin abraziune a betonului pintenului aval al disipatorului şi extinderea degradărilor până la galeria de drenaj aval, situaţie care ar fi pus în pericol stabilitatea barajului şi funcţionarea centralei hidroelectrice Porţile de Fier I. Lucrările au fost realizate în comun de către beneficiarii român şi sârb ai amenajării SHEN Porţile de Fier I, în conformitate cu prevederile acordurilor dintre cele două state, și s-au implementat tehnologii moderne şi inovatoare.
„Contractul pentru realizarea investiţiei s-a derulat pe o perioadă de doi ani, realizarea efectivă a lucrărilor în amplasament necesitând 6 luni”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.