Județul Mehedinți sub o nouă atenționare Cod Galben
Last Updated on iulie 2, 2023 by Erceanu Ileana

Astăzi, 2 iulie, în intervalul orar 12:00 – 23:00, județul Mehedinți se va afla sub atenționare meteorologică Cod Galben de instabilitate atmosferică, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul menționat, în Oltenia, sunt prognozate averse, care pot avea caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 55…70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Gradul de instabilitatea va fi accentuat pe timpul nopții în Banat, Oltenia și pe spații mai mici în Crișana, jumătatea de vest a Munteniei şi sud-vestul Transilvaniei. În toate aceste zone vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torențial. În rest, cerul va fi variabil.
