Juniorii U15, victorie la reînceperea campionatului
Last Updated on martie 16, 2026 by Erceanu Ileana

Sâmbăta, 14.03.2026, pe stadionul din localitatea Pristol, juniorii au început cu dreptul și au câștigat cu 4-3 meciul cu SC Academia Gică Popescu.
„Deși traversăm o perioadă dificilă, disciplina de echipă, seriozitatea și dorința de a fi mai buni au adus victoria echipei noastre. Felicit copiii care au înțeles perfect situația și compensează prin determinare momentele delicate pe care le traversăm! Mulțumim autorităților locale din comuna Pristol pentru sprijin!”, spune profesorul Florin Teodorescu, de la Clubul Sportiv Școlar DROBETA.
CSS Drobeta transmite un mesaj prin care subliniază necesitatea unui sprijin mult mai substanțial pentru susținerea tinerilor sportivi care vor să facă performanță.
„Toată lumea vorbește despre performanță. Toată lumea își dorește rezultate, victorii și trofee. Dar performanța nu apare din nimic. În spatele ei stau muncă, disciplină și… condiții decente de antrenament. Când jucătorii se antrenează constant pe terenuri improprii, au dificultăți majore când ajung pe teren normal: gestionarea spațiului, poziționarea, timingul paselor lungi. Din păcate, sunt foarte mulți și vocali cei care cer rezultate, dar foarte puțini sunt cei care se implică cu adevărat pentru a crea mediul necesar dezvoltării sportivilor. Pentru ca acești copii să crească, să progreseze și să atingă performanța, este nevoie de mai mult decât dorințe – este nevoie de responsabilitate, susținere și infrastructură. Performanța nu este doar meritul celor de pe teren. Este rezultatul unei comunități care alege să investească în viitorul copiilor”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a CSS Drobeta.
