ADMINISTRATIE

LUCRĂRILE PENTRU CONSTRUCȚIA PARCĂRII DE TIP PARK AND RIDE, ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE

Last Updated on martie 14, 2023 by Romeo Crismaru

Lucrările la construcția parcării de tip PARK and RIDE din Drobeta-Turnu Severin sunt în grafic și se vor încheia la începutul acestei veri. Acesta va fi amplasat în apropiere de ștrandul Schela, pe amplasamentul unei foste mine părăsite.

Spațiul, aflat până acum fără utilitate, va asigura peste 200 de locuri de parcare și va fluidiza traficul rutier din ce în ce mai aglomerat din orașul nostru. Noua parcare va fi putea fi folosită pe timpul verii și de vizitatorii ștrandului termal, iar astfel nu se vor mai crea blocaje în trafic în această zonă.

Lucrările pentru realizarea parcării de tip PARK and RIDE sunt în plină desfășurare. După ce va fi gata, mini-autogara va deveni utilă în primul rând pentru vizitatorii ștrandului termal, care în fiecare vară își parchează mașinile pe marginea drumului european 70, și aglomerează astfel, întreaga zonă.

Parcarea va cuprinde 192 de locuri pentru autoturisme, 14 locuri pentru autobuze, se vor monta 3 stații de încărcare rapidă și 7 de încărcare normală.

De altfel, parcarea va avea sală de așteptare, spațiu comercial, cameră pentru bagaje și centru de informații și vânzare bilete. Este o lucrare complexă, investiția fiind o noutate pentru orașul nostru.

Termenul de execuție al acestui park and ride este de 12 luni. Lucrările vor fi gata la începutul acestei veri. Investiția are o valoare de 13 milioane de lei, fiind realizată de fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button