MAE confirmă că victimele accidentului din Salonic erau români
Last Updated on august 17, 2023 by Erceanu Ileana
Presa din Grecia scrie despre un accident grav care s-a petrecut miercuri în jurul prânzului pe autostrada Salonic – Serres, în urma căruia un bărbat și o femeie ar fi murit și copiii lor au fost grav răniți.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că a fost informat cu privire la familia de români care a fost victima unui accident grav în Grecia
Potrivit informațiilor obținute de către reprezentanții consulatului, accidentul s-a soldat cu patru victime, membri ai aceleiași familii, dintre care doi cetățeni români majori au decedat. Alți doi cetățeni români minori au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală, pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate.
Consulul român din cadrul oficiului consular de la Salonic s-a deplasat în regim de urgență la spitalul unde se află internați cei doi minori. În urma discuțiilor avute cu personalul medical și cu cei doi minori, a reieșit că starea acestora este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
Au fost întreprinse măsurile necesare pentru informarea familiei extinse din România cu privire la accident și la consecințele sale deosebite. De asemenea, având în vedere situația celor doi minori rămași neînsoțiți pe teritoriul Republicii Elene, consulul român va efectua vizite repetate la unitatea medicală, până la sosirea membrilor de familie din România.
Ancheta autorităților elene cu privire la circumstanțele producerii accidentului este în desfășurare.
MAE informează că reprezentanții Consulatului General al României la Salonic sunt în legătură cu unitatea medicală și cu membrii de familie ai cetățenilor români decedați, în vederea acordării de sprijin celor doi minori, precum și pentru realizarea formalităților de repatriere a trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați”, se arată în comunicat.