Marcel Ciolacu clarifică controversa legată de impozitarea banilor trimiși între rude

Premierul României intervine în scandalul momentului privind presupusa impozitare de către ANAF a sumelor de bani pe care și le trimit rudele între ele.
Marcel Ciolacu a afirmat joi, la începutul ședinței de Guvern, că ANAF verifică doar tranzacțiile cu sume mari trimise de cei care nu au venituri declarate.
”Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozitează nimeni tranzacțiile între rude! Orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie, copiilor, părinților, fraților – fără a fi impozitat! Indiferent dacă e prin transfer bancar ori în numerar. Într-adevăr, ANAF îi verifică pe cei fără venituri declarate, dar care trimit sume mari de bani și nu pot să le justifice. Cine e onest nu are motiv de îngrijorare”, a declarat Marcel Ciolacu.
ANAF a venit cu noi precizări referitoare la impozitarea sumelor din surse neidentificate şi a subliniat că orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate.
Reprezentanții ANAF au anunțat că acea cotă de impozit de 70% nu se aplică surselor de fonduri identificate, dacă de exemplu părintele justifică sursa/sursele fondurilor transferate copilului şi plătește sumele aferente acestui impozit, atunci copilul nu datorează impozit pentru sumele primite de la părinte.
”La art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute categoriile de venituri impozabile, cât şi cele neimpozabile. „Transferurile/sumele date/încasate de la rude” se subscriu operațiunilor de donație/dar manual şi se încadrează în categoria veniturilor neimpozabile sau în funcție de împrejurările fiecărei situații de fapt, pot îmbrăca forma unor datorii, ceea ce reprezintă surse neimpozabile. În ceea ce privește sumele încasate urmare evenimentelor familiale (nunți/botezuri,..), pentru care nu există obligația declarativă din partea contribuabilului, sursele de fonduri de natura darurilor primite cu ocazia acestor evenimente reprezintă de asemenea venituri neimpozabile”, a transmis ANAF.