ACTUALITATE
Mehedințean prins cu o armă neînregistrată
Last Updated on iulie 14, 2022 by Toma Mihai
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din Vânju-Mare, au depistat un tânăr de 28 de ani, din comuna Vânători în timp ce deținea ilegal o armă lungă neletală supusă autorizării și o cutie metalică ce conținea diaboluri de calibrul respectivei arme.
Polițiști au procedat la verificarea armei, constatând că aceasta nu figurează deținută legal de vreo persoană pe teritoriul României.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Sursa Poliția Română