METEO

Meteorologii anunță frig în România

Last Updated on octombrie 10, 2023 by Erceanu Ileana

Vremea în data de 10 octombrie este în răcire, iar în anumite zone din țară maximele vor ajunge doar până la 12-13 grade.

Astazi, în nordul, estul și parțial în centrul teritoriului vremea va fi rece pentru această dată, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi slabe, mai ales pe parcursul zilei, în zona montană și doar izolat posibil în rest. Îndeosebi ziua, vântul va avea intensificări la munte, iar local și în estul și sudul țării.

Temperaturile maxime vor fi de la 12…13 grade în jumătatea de nord a Moldovei și în estul Transilvaniei și în Maramureș, până spre 24 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei.

Oltenia: În primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice, respectiv o medie a maximelor de 19…22 de grade și minime în jurul a 8 grade.

Vremea va deveni din nou caldă în perioada 13 – 16 octombrie, când sunt estimate maxime termice de 25…27 de grade și minime de 10…12 grade. După 17 octombrie valorile termice vor scădea, astfel media maximelor va fi de 17….19 de grade, iar minimele vor fi în jurul a 6 grade.

Regimul pluviometric se va menține deficitar în cea mai mare parte a intervalului. Probabilitatea pentru ploi va fi în creștere după 17 octombrie. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button