EDUCATIE

Ministerul Educației nu mai are bani pentru salariile profesorilor, burse și utilități

Last Updated on octombrie 19, 2023 by Erceanu Ileana

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că, deocamdată, nu este clar cum vor fi mărite salariile cadrelor didactice de la 1 ianuarie. Ligia Deca spune că Ministerul Educației are nevoie de încă 9 miliarde de lei pentru a putea plăti în 2023 toate salariile din domeniu, bursele și transportul elevilor navetiști.

Ministerul Educației recunoaște pentru prima dată public faptul că există greutăți în ceea ce privește mărirea salariilor cadrelor didactice de la 1 ianuarie 2024. Ministrul Ligia Deca spune, însă, la „Interviurile one2one”, de la RadioLiberty, că va găsi soluții, împreună cu Ministerul Finanțelor.

„Am cerut sumele pentru a putea onora obligațiile noastre în ce privește salariile, odată cu intrarea în vigoare a măririlor salariale, care pe medie sunt undeva între 25 și 30 la sută, pentru tot personalul din învățământ”, spune Ligia Deca. Concret, ministrul spune că a cerut circa 9 miliarde de lei, din care aproximativ 3,8 miliarde, sunt obligațiile vizând salariile. Doar că Guvernul nu a stabilit când va face rectificarea.

Alte probleme

Plățile pentru transportul elevilor navetiști la școală ar putea începe „în câteva săptămâni”, iar formalitățile pentru achitarea burselor ar trebui să fie gata până la sfârșitul lunii. Despre programul „Masa caldă la școală”, ministrul Educației spune că Guvernul va adopta o hotărâre în care se va spune care sunt cele 450 de școli incluse în program.

Ligia Deca mai anunță că elevii de liceu ar putea avea manuale noi de la începutul anului școlar 2025-2026. Până atunci, în acest an, Ministerul Educației schimbă regulile de titularizare a cadrelor didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button