ACTUALITATE

Moscova închide Consulatul General al României

Last Updated on decembrie 12, 2023 by Erceanu Ileana

Ministerul rus de Externe a fost instruit să notifice partea română despre această decizie.

Guvernul de la Moscova a acceptat propunerea Ministerului rus de Externe de a anula acordul privind deschiderea consulatului general al României la Rostov pe Don, iar premierul rus Mihail Mişustin a semnat ordinul în acest sens, a anunţat luni seara agenţia oficială de presă TASS.

„În conformitate cu articolul 37 din Legea federală privind tratatele internaţionale a Federaţiei Ruse, este acceptată propunerea Ministerului rus de Externe privind denunţarea acordului dintre guvernele rus şi român privind deschiderea Consulatului General al României la Rostov pe Don, din 22 septembrie 2005, încheiat sub forma unui schimb de note”, se arată în ordinul publicat pe portalul oficial de informaţii juridice al guvernului de la Moscova.

Decizia Moscovei intervine în condiţiile în care relaţiile dintre România şi Rusia s-au răcit considerabil după ce Ucraina a fost invadată de trupele ruse, iar Bucureştiul a condamnat vehement acest act de agresiune. Săptămâna trecută, Ministerul de Externe de la Bucureşti anunţa că România se alătură demersurilor internaţionale de a expune şi a condamna încercările Federaţiei Ruse de interferenţă în procesele politice şi electorale din state democratice. În vară, MAE român a solicitat Moscovei să reducă personalul diplomatic care lucrează în Ambasada Rusiei la Bucureşti cu 40 de oameni. În replică, MAE rus a precizat că „Rusia va răspunde în consecinţă”.

Sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button