ADMINISTRATIE

Noi investiții majore pentru Județul Mehedinți

Last Updated on decembrie 4, 2025 by Erceanu Ileana

În această perioadă, Consiliul Județean Mehedinți continuă să atragă fonduri europene esențiale pentru modernizarea județului, prin proiecte care aduc rezultate vizibile în infrastructură, sănătate și cultură.

Programul Regional Sud-Vest Oltenia, derulat prin ADR S-V Oltenia, rămâne principalul instrument de finanțare pentru aceste investiții.

Acest program cuprinde două proiecte importante de reabilitare a drumurilor județene, în valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro, iar lucrările avansează foarte bine. Este asigurată  finanțarea pentru cele două secții exterioare ale Spitalului Județean: Dermato-venerice și Psihiatrie Gura Văii. La Gura Văii, lucrările sunt deja în desfășurare, iar la Dermato-venerice vom începe imediat după recepționarea noii Secții de Boli Infecțioase.

În ceea ce privește domeniul cultural, sunt finanțate restaurarea Muzeului de Artă și proiectul „File de Istorie”, care include zona piciorului podului lui Traian și amfiteatrul roman. Lucrările vor începe de anul viitor. Au fost depuse în paralel noi cereri de finanțare, cum ar fi cele legate de restaurarea zidurilor Cetății Ada-Kaleh, modernizarea Stației de Salvare și pentru consolidarea și modernizarea clădirii ISU „Drobeta”.

„Avem încredere că aceste proiecte vor fi aprobate, astfel încât, în primăvara anului viitor, să putem semna contractele de finanțare și să demarăm lucrările cât mai repede. Continuăm să lucrăm cu responsabilitate pentru dezvoltarea județului Mehedinți, prin investiții durabile, de care să beneficieze întreaga comunitate.”, transmite Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button