ACTUALITATE

Fostul comandant al Poliției din Mehedinți, Marian Cârcei, s-a retras „în glorie” la pensie

Last Updated on septembrie 24, 2025 by Romeo Crismaru

„Unicul” candidat, promovat și susținut de conducerea IGPR/MAI, s-a retras „în glorie și  valuri de lacrimi și regrete” la pensie.

„Valuri de lacrimi și regrete în rândul polițiștilor din cadrul IPJ Mehedinți, după ce cms. șef Cârcei a luat decizia să se pensioneze la numai o zi după ce s-a aflat că s-a folosit de funcția sa pentru a scăpa de consecințele încălcării regimului legal de viteză și la numai 7 zile înainte de data concursului organizat pentru funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, unde era UNICUL candidat. Vă reamintim că dl. cms. șef Cârcei a fost ofițer în cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR, iar poziția de inspector șef i s-a oferit ca dar de final de carieră pentru a-și rotunji veniturile. Cu toate că există peste 100 de ofițeri în cadrul IPJ Mehedinți care puteau fi „împuterniciți” pe această funcție, șeful Poliției Române a considerat că niciunul dintre aceștia nu este suficient de pregătit.

Cms. șef Cârcei va rămâne în analele IPJ Mehedinți ca inspectorul șef care și-a pus șefii să își spioneze subalternii folosind camerele video ale instituției, care a cerut șefilor să le verifice actele autoturismelor deținute de subalterni în afara unor controale în trafic, care și-a cercetat subalternii pentru că au protestat pentru neplata orelor lucrate în weekend și sărbători legale și, nu în ultimul rând, cel care și-a emis pentru sine însuși un Ordin de serviciu pentru a scăpa de suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.

P.S. Încă nu s-au primit lămuriri de la nivelul conducerii Poliției Române de ce a mai fost menținut „împuternicit” și, din luna iunie, „desemnat” la conducerea IPJ Mehedinți, în condițiile în care se cunoștea încă din luna februarie despre „abuzul de putere” săvârșit de cms. șef Cârcei. Șeful Poliției Române i-a încetat împuternicirea doar după ce fapta a fost prezentată în presă. În caz contrar, se mergea „pe burtă”, iar cms. șef Cârcei, UNICUL candidat, ar fi fost declarat câștigător al concursului din 25 septembrie 2025.”, a transmis EUROPOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button