SOCIAL

Noile reguli la vanzarea imobilelor

Vânzarea imobilelor, condiționată de plata datoriilor la stat. Marcel Boloș a explicat care sunt noile reguli la vanzarea imobilelor.

Începând cu 1 octombrie, vânzarea imobilelor ar putea fi condiționată de plata integrală a datoriilor către stat. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că această măsură vizează recuperarea celor peste 175 de miliarde de lei datorate de persoane fizice și juridice la bugetul de stat.

Cei care vor să vândă sau să cumpere clădiri și terenuri vor trebui înainte să achite întâi datoriile pe care le au la stat, prevede Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii privind Codul de procedura fiscală.

„Aș vrea să risipesc o informație cum că această măsură ar interzice vânzarea de bunuri și terenuri ale proprietarilor persoane fizice și juridice. Exclus, nu. Odată cu vânzarea acestor bunuri sau clădiri sau terenuri ce sunt ele, are loc si plata impozitelor si taxelor, regula fiind deja aplicabilă pentru Primării – nu-ți poți vinde un bun sau un teren decât dacă ai certificatul de impozite și taxe locale cu zero sume datorate bugetului local – însă propunerea noastră este să permitem ca odată cu vânzarea bunului să fie plătite și taxele și impozitele”, a spus ministrul.

Dacă la notar se constată că vânzătorul are datorii la stat, acestea trebuie achitate din prețul bunului.

„La notar are loc tranzacția cu numerar de obicei și acolo, fie cu ordin de plată sau cum se întâmplă din punct de vedere al operațiunii derulate la notar, la acel moment trebuie achitate și impozitele și taxele. Nu înainte, cum s-a vehiculat, ci deodată cu vânzarea bunului. Atunci când se prezintă ordinul de plată la notar, dacă știi că ai datorii, prezinți două ordine de plată – unul este pentru prețul de vânzare al bunului și un alt ordin de plată pentru achitarea impozitelor și taxelor pentru autentificarea contractului de vânzare – cumpărare”, a explicat Marcel Boloș.

Despre persoanele juridice, Marcel Boloș spune:

„Nu am pus în discuție acest lucru, nu am intrat în detaliile pentru a stabili dacă e numai pentru persoane fizice sau juridice. Deocamdată vreau ca acest mecanism să-l lămurim cu mediul de afaceri. Pe 26 august avem întâlnirea pre-finală cu mediul de afaceri pentru a lamuri toate detaliile mecanismului și a ajunge la o variantă acceptată de mediul de afaceri încât sa poate fi prezentata în coaliția de guvernare si pentru aprobare în Guvernul României”, a declarat ministrul Finanțelor.

Oficialul a spus că ANAF are creanțe neîncasate la buget în valoare 175 de miliarde de lei ale persoanelor fizice și juridice. De asemenea, în perioada 2021- 2023, statul avea de recuperat 51 de miliarde de lei creanțe bugetare, din care a încasat doar 7 miliarde de lei.

„Prin această măsură, statul are în vedere să prevină periclitarea colectării creanțelor bugetare, prin condiționarea realizării tranzacțiilor de înstrăinare a bunurilor imobile de achitarea obligațiilor fiscale/bugetare restanțe datorate de proprietar. În caz contrar, există riscul ca proprietarul să intre în starea de insolvabilitate sau de insolvență, ceea ce ar conduce la nerecuperarea obligațiilor bugetare la bugetul general consolidat. În fapt, și în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale, transferul dreptului de proprietate este condiționat de achitarea acestor obligații”, se arata în Nota de Fundamentare.

Sursa: adevărul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button