O familie a rămas fără casă în urma unui incendiu!
Last Updated on februarie 19, 2025 by Erceanu Ileana

O familie din Drobeta Turnu Severin a trecut printr-o tragedie de nedescris după ce locuința i-a fost distrusă de flăcări.
Incendiul, izbucnit ieri după-amiază, a fost cauzat de un coș de fum neprotejat față de materiale combustibile, iar în doar câteva minute, focul s-a extins, distrugând întreg acoperișul. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
„Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curățarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate. Coșurile se tencuiesc, atât pe interior, cât și la exterior, folosind apoi vopsea de culoare deschisă, pentru a se observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere. Curățarea și verificarea periodică a coșului de fum nu doar că asigură o bună funcționare a sistemului de încălzire, dar previne și acumularea de funingine, care poate provoca incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon”, informează, ISU Mehedinți.
