EDITORIAL

O mare oportunitate pentru Severin

Last Updated on august 14, 2023 by Romeo Crismaru

Editorial de Mircea Popescu; sursa foto: https://www.telework.ro/ro/drobeta-turnu-severin/

Municipiul Drobeta Turnu Severin a primit o recunoaștere pe cât de importantă pe atât de dătătoare de speranță în șansele de dezvoltare sub aspect turistic, dar și cultural, iar de aici implicit și economice. O contribuție importantă a avut-o primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, care s-a implicat direct în susținerea și diversificarea activității culturale la Cetatea Medievală a Severinului, unde, sunt organizate evenimentele culturale de prestigiu.

Cetatea Medievală a Severinului a primit distincția Recenzia de Aur 2023, ceea ce înseamnă că acest obiectiv istoric și turistic se află printre cele 9 obiective turistice din categoria castele, palate, cetăți și fortărețe, alături de Castelul Peleș, Palatul Culturii Iași, Bastionul Maria Theresia, Cetatea Medievală Enisala, Cetatea Oradea, Castelul Károlyi, Cetatea de Scaun a Sucevei și Cetatea Albă – Carolina. Mai aflăm că obiectivul proiectului Google Recenzia de Aur este de a face vizibile cele mai apreciate monumente istorice din Europa Centrală şi de Est, iar acest clasament include, pe lângă România, şi alte ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Croaţia. O contribuție importantă a avut-o și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, care s-a implicat direct în susținerea și diversificarea activității culturale la Cetatea Medievală a Severinului, unde, sunt organizate evenimentele culturale de prestigiu. Cetatea Medievală a Severinului a devenit în ultimii ani un spațiu cultural foarte animat din punct de vedere turistic și cultural, care a atras tot mai mulți turiști.

Acordarea unui astfel de premiu este evident una îmbucurătoare, dar în același timp și una benefică, pentru că aceasta înseamnă, pe lângă imaginea creată, și o vizibilitate foarte mare, dar mai ales o deschidere turistică a Severinului , în special pentru turismul cultural. Cetatea Medievală a Severinului a obținut, datorită acestui premiu, un loc important și pe deplin meritat ca destinație turistică, ceea ce cu siguranță va avea un impact pozitiv în perioada următoare.

Severinul are ce arăta în materie de turism și de turism cultural și are nevoie de deschidere culturală ca o posibilitate de dezvoltare, pentru că și cultura este o componentă care poate contribui hotărâtor la dezvoltarea unei comunități. Prin promovare, dar mai ales prin implementarea de proiecte care să valorifice patrimoniul cultural, Drobeta Turnu Severin poate deveni un spațiu vizitat de cât mai mulți turiști atât din țară, dar mai ales din străinătate.

Premiul Recenzia de Aur 2023, obținut de Cetatea Medievală a Severinului, este o recunoaștere care confirmă potențialul turistic al Severinului, însă, în egală măsură, aceasta trebuie să constituie și o conștientizare, dar și o responsabilitate pentru ca atât autoritățile locale, cât și instituțiile de cultură să depună în continuare eforturi susținute pentru a promova obiectivele turistice și de cultură, pentru a crea o mai mare deschidere și pentru a implementa cât mai multe proiecte culturale. Este în interesul comunității ca Severinul să fie un oraș vizitat și apreciat pentru potențialul său turistic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button