O nouă criză a medicamentelor. Copiii, cel mai grav loviți
Last Updated on iulie 22, 2022 by Toma Mihai
În ultimele zile, în farmaciile din România nu se mai găsesc antibiotice și antiinflamatoare. Este o criză apărută din cauza producătorilor și care cade cum nu se poate mai prost, odată cu înmulțirea cazurilor de coronavirus.

Sunt probleme în farmaciile din România, în această perioadă în care cazurile de infectare cu coronavirus s-au înmulțit îngrijorător. Se găsesc foarte greu antiinflamatoare pentru copii, dar este lipsă și de antibiotice. Așa că persoanele care fac forme grave ale bolii pot să întâmpine mari probleme, din cauza acestei crize.
Din câte se pare producătorii externi ar fi încetat să mai furnizeze aceste tipuri de medicamente, spun farmaciștii. Și asta din rațiuni financiare, pentru că sunt obligați să vândă cu prețuri mici.
Colegiul Farmaciștilor anunță că medicamentele lipsesc şi de pe piaţa europeană. Problema este analizată de experții de la nivelul Uniunii Europene. Şi cum rețetele sunt prescrise doar de medici şi trebuie respectate cu strictețe, înlocuitorii nu prea ajută.
Din păcate, părinţii sunt cei care aleargă din farmacie în farmacie şi caută acest antibiotic, noi le spunem să ia legătura cu medicul, să găsească variante din aceeași clasă şi să-l schimbe cu ce mai este în ţară.
