ACTUALITATE

Parlamentul European vrea noi reguli pentru a combate dependența digitală

Last Updated on decembrie 14, 2023 by Erceanu Ileana

Europarlamentarii sunt îngrijoraţi de impactul prelungit asupra sănătății minorilor şi vor mai multe cercetări cu privire la riscurile legate de serviciile online.

Într-un raport adoptat marţi cu 545 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” şi 61 de abţineri, eurodeputaţii „avertizează asupra naturii care creează dependenţă a jocurilor online, a reţelelor sociale, a serviciilor de streaming şi a pieţelor online, care exploatează vulnerabilităţile utilizatorilor pentru a le capta atenţia şi a le monetiza datele”, scrie G4Media, care citează Agerpes.

Europarlamentarii doresc „să crească protecţia consumatorilor prin alternative mai sigure, chiar dacă acestea nu sunt la fel de profitabile pentru platformele de socializare”, potrivit unui comunicat de presă. Raportul lor solicită o evaluare şi interzicerea instrumentelor tehnice dăunătoare care dau dependență şi care nu sunt acoperite de directiva privind practicile comerciale neloiale, cum ar fi derularea infinită, redarea automată implicită, notificările constante de confirmare.

Parlamentul îndeamnă Comisia să abordeze lacunele juridice existente şi să introducă o nouă legislaţie împotriva designului care creează dependenţă. Pentru a atenua capacitatea platformelor de a crea dependenţă şi pentru a le oferi consumatorilor un control mai mare, Comisia Europeană este îndemnată să prezinte un drept digital de a nu fi deranjat. Dacă nu se întâmplă acest lucru, spun eurodeputaţii, atunci PE ar trebui să-şi folosească dreptul de iniţiativă legislativă. Tehnologia reprezinta o parte semnificativa a vietii moderne, comunicarea, divertismentul sau munca depinzand de aceasta. In ultimii ani, viata noastra este legata din ce in ce mai mult de internet, iar asta creeaza unele riscuri pentru sanatate. Unul dintre aceste riscuri este reprezentat de catre dependenta de internet. Utilizarea problematică a internetului a fost legată de o satisfacţie mai scăzută a vieţii şi de simptome privind probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia, stima de sine scăzută, anxietatea, lipsa somnului şi comportamentul obsesiv-compulsiv, copiii şi tinerii fiind cei mai vulnerabili. Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani petrec în medie peste şapte ore pe zi pe internet, unul din patru afişând o utilizare problematică a smartphone-ului, asemănătoare dependenţei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button