Peste 70 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri, în numai două ore! Doi șoferi băuți, prinși în trafic
Last Updated on ianuarie 20, 2024 by Romeo Crismaru
Polițiștii rutieri au acționat, astăzi, în sistem integrat, împreună cu efective de jandarmi, pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, urmărind prevenirea și combaterea cauze generatoare de accidente rutiere grave, dar şi conștientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice. În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 71 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 10.725 lei. Au fost prinși și doi șoferi băuți la volan.
Polițiștii au reținut, în numai două ore, 2 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare. Au fost legitimate 128 persoane, verificare 105 autovehicule și efectuate 39 de testări cu aparatura din dotare.
Pe bulevardul Splai Mihai Viteazu la intersecția cu strada Independenței, a fost depistat un bărbat de 58 ani, în timp ce conducea un autoturism, iar la testarea cu aparatul etilotest acesta a indicat o alcoolemie de 0,41 %0 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Doar o oră mai târziu, un alt șofer băut a fost oprit în trafic, pe Calea Timișoarei, din municipiu, un autovehicul condus de un bărbat de 34 ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest acesta a indicat o alcoolemie de 0,17 %0 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 lei, iar ca măsură complementară s-a reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 zile.