Pompierii mehedințeni și-au prăznuit ocrotitorul spiritual
Last Updated on septembrie 16, 2025 by Erceanu Ileana

La troița ridicată în municipiul Orșova, pompierii mehedințeni au participat la o slujbă religioasă închinată Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul și protectorul pompierilor din întreaga țară.
În fiecare an, la data de 15 septembrie, pompierii îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Iosif, ales ca protector datorită calităților sale de ascultător, smerit, dar și viteaz și biruitor în lupta cu focul.
În toamna anului 1653, asupra cetății Timișoarei s-a abătut un lung șir de jafuri și distrugeri din partea turcilor care au incendiat orașul. Partea de apus a Timișoarei a fost cuprinsă de un foc groaznic, ce mistuia casele oamenilor și amenința să se întindă în tot orașul. În acel moment, episcopul Iosif, deși bătrân, nu a fugit, ci luându-și acoperământ credința nețărmuită în Dumnezeu, a ieșit cu curaj în fața bisericii, cu Sfintele Taine în mână şi, rugându-se cu lacrimi, a fost ascultat de Dumnezeu, care a trimis o ploaie puternică şi binefăcătoare care a stins focul, scăpând astfel oamenii și așezarea de acel mare pericol.
Minunile sale, precum și evlavia credincioșilor, au dus la canonizarea sa în anul 1950, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Din 1997, la cererea Ministerului de Interne, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a devenit patronul spiritual al pompierilor.
