EDUCAȚIE

Prima zi de școală vine cu modificări majore

Anul școlar vine cu reguli mai stricte, modificări la Bac 2025 și criterii noi pentru burse.

Noul an școlar vine cu o serie de schimbări importante atât pentru elevi, cât și pentru părinți și profesori, începând cu modificările calendarului de examene, regulament de funcționare nou, dar și restricții noi în școli. Schimbările vizează atât aspecte organizatorice cât și măsuri disciplinare menite să asigure un mediu educațional mai sigur și eficient.

Potrivit structurii anului școlar 2024-2025, vor fi 36 de săptămâni de cursuri, structurate în cinci module. Noul an școlar a început azi, 9 septembrie și se va încheia pe 20 iunie 2025. Pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea o durată de 34 de săptămâni și se va încheia pe 6 iunie 2025. Iar pentru elevii din clasele a VIII-a, anul școlar ar avea o durată de 35 de săptămâni și se va încheia pe data de 13 iunie 2025.

Ministerul Educației impune noi reguli la început de an școlar. Amplasarea camerelor de detenție, interdicția telefoanelor mobile, codul vestimentar sau portofoliul educațional sunt doar câteva dintre ele. Important de văzut este ce se va întâmpla în ceea ce privește bulling-ul din școli, dar și consumul de droguri, în condițiile în care a scăzut alarmant vârsta consumatorilor.

Profesorii vor avea interdicția de a face meditații cu elevii cărora le predau și la clasă.

Cea mai controversată dintre măsuri este camera de detenție pentru elevii care deranjează orele. Acolo, elevii învață chiar în trei schimburi, motiv pentru care nu se știe unde vor fi ținuți ”elevii problematici”.

Pe de altă parte, psihologii atrag atenția că nu este de bun augur să izolezi copilul, ținând cont că efectele pot fi inverse. La rândul lor, elevii vor evalua profesorii. Elevii vor putea completa o fișă de feedback pentru profesori.

Multe cadre didactice au criticat însă această măsură în condițiile în care, spun ei, școlarii cu note mici nu vor face altceva decât să se răzbune pe profesori în momentul în care completează această fișă de evaluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button