EDUCAȚIE

Profesorilor nu li se decontează cei 500 de lei pentru ochelari, semnalează sindicatele din Învățământ.

Reprezentanții angajaților din școli și grădinițe cer premierului Ciolacu, în regim de urgenţă, precizări pentru ca salariații îndreptățiți să beneficieze de acest drept.

Sindicatele din Învățământ semnalează că profesorilor nu li se decontează în prezent cei 500 de lei pentru ochelari, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Reprezentanții profesorilor cer premierului Ciolacu, în regim de urgenţă, precizări pentru ca salariații îndreptățiți să beneficieze de acest drept. Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”.

Profesorii și angajații din școli „care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare, pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru” pot să își deconteze 500 de lei din cheltuielile pentru ochelari, potrivit hotărârii nr 64/2025, care aprobă normele de aplicare ale OUG 53/2024.

Conform sindicatelor, nicăieri în Norme nu se stabilește ce se înțelege prin „durata semnificativă a timpului normal de lucru”, iar unitățile nu pot stabili care sunt persoanele îndreptățite la decontare.

Teoretic, pașii pe care profesorul trebuie să-i parcurgă pentru a obține 500 de lei decont pentru o pereche de ochelari sunt următorii:

Să demonstreze că utilizează în mod obișnuit la serviciu un echipament cu ecran de vizualizare (ex: laptop, tabletă, tablă interactivă) „pe o durată semnificativă a timpului de lucru”.

Profesorul trebuie să fie supus unui examen medical de medicina muncii, care poate include un screening vizual. Dacă sunt constatate probleme vizuale, medicul de medicina muncii trimite profesorul/angajatul la un medic oftalmolog pentru un examen detaliat.

Medicul oftalmolog decide dacă este necesară corecția optică pentru „vederea intermediară” și recomandă utilizarea dispozitivelor de corecție speciale (ochelari).

Apoi revine la medicul de medicina muncii care include această recomandare în fișa de aptitudine profesională.

Profesorul cumpără ochelarii pe baza recomandării medicale. Costul poate fi decontat în limita a 500 lei de către angajator. Dacă prețul este mai mic de 500 lei, se decontează doar suma cheltuită.

După ce și-a cumpărat din banii săi ochelarii, profesorul/angajatul trebuie să depună la instituția angajatoare (școală, inspectorat, universitate etc.):

Recomandarea medicului de medicina muncii

Rezultatele examenului oftalmologic de la medicul oftalmolog specialist.

Factura fiscală pentru ochelarii cumpărați, bon fiscal sau extras de cont (dacă plata a fost efectuată prin virament bancar).

Școala analizează documentele și efectuează decontul în limita a 500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button