EDUCATIE

Programul național Vouchere culturale pentru elevi a fost amânat

Last Updated on februarie 3, 2026 by Erceanu Ileana

 Programul național Vouchere culturale pentru elevi a fost amânat de guvernul Bolojan pentru anul școlar 2027-2028.

Guvernul suspendă aplicarea prevederilor privind Programul național „Vouchere culturale pentru elevi” până la începutul anului școlar 2027-2028, pentru a se limita cheltuielile bugetare, invocând „constrângerile bugetare cu care se confruntă sistemul național de educație”, conform Ordonanței de urgență a Guvernului, care modifică Legea învățământului preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial pe 30 ianuarie.

Voucherele culturale, în valoare de 250 de lei pentru un elev, ar fi trebuit să se acorde progresiv începând cu anul 2024-2025, potrivit legii Educației, dar ministerul nu a aprobat sau măcar pus în dezbatere normele de metodologie și  mecanismul de acordare.

Prin Programul național Vouchere culturale pentru elevi, deținătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziția beneficiarului pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice. Derularea programului este reglementată prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button