POLITIC

PSD MEHEDINȚI ȘI-A ALES CONDUCEREA

Last Updated on noiembrie 17, 2022 by Toma Mihai

Punct final în maratonul alegerilor din cadrul organizației județene a PSD Mehedinți. Astăzi a avut loc Conferința județeană în care social-democrații mehedințeni și-au ales conducerea județeană. Aladin Georgescu a fost reconfirmat la conducerea PSD Mehedinți.

La capătul unui adevărat tur de forță, în timpul căruia toate organizațiile locale ale PSD Mehedinți și-au ales conducerea, astăzi a venit punctul culminant: Conferința Județeană. Cel mai puternic partid local, care domină practic administrația publică de la nivel local și județean și-a ales conducătorii. La evenimentul politic au participat și oaspeți de seamă, mai exact ministrul Sănătății – Alexandru Rafila și președintele PSD și al Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu. De asemenea, la conferința județeană au mai fost prezenți ministrul Agriculturii, Petre Daea și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Suntem singurul partid care ține cu românii. Nu vă ascund că sunt mândru că fac parte din această familie și sunt mândru că vă am alături. Cei mai mulți dintre dumneavoastră, dragi colegi, aveți ștate vechi în PSD și am parcurs împreună un drum, de multe ori presărat cu obstacole și provocări, unele generate de cauze independente de noi, dar altele generate de orgoliile noastre. Cei care ne aflăm în această sală, am convingerea că le-am depășit și le-am și lăsat în urmă”, a declarat liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu.

Reprezentanții partidelor politice de la nivel local au participat ca invitați de onoare și au urat succes noii conduceri a PSD Mehedinți.

„Cetățenii județului Mehedinți au așteptări din ce în ce mai mari din partea politicienilor și pe bună dreptate, așteaptă măsuri care să îi ajute să depășească situația dificilă creată de liberalizarea haotică a pieței energiei și creșterile în lanț generate de aceasta. Mă bucur că în această sală sunt oameni care au arătat o preocupare sporită pentru sprijinirea românilor, indiferent că ei sunt pensionari, angajați în sistemul privat, familii cu venituri reduse sau care vor să-și dezvolte propriile afaceri! Faptul că în preocupările liderilor social-democrați se regăsesc măsuri liberale, ne dă încredere că România poate continua procesul de modernizare!”, a precizat RAMONA CUPĂ, președintele PMP Mehedinți.

Aladin Georgescu a fost reales președinte al PSD Mehedinți, iar PSD rămâne în acest județ principala forță politică locală și motorul administrației publice locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button