RAR trimite cărțile de identitate ale mașinilor prin curier. Ce trebuie să faci pentru a primi CIV-ul acasă
Last Updated on iulie 21, 2022 by Erceanu Ileana
Cei ce merg la Registrul Auto Român (RAR) pentru a solicita eliberarea cărții de identitate a vehicului (CIV) nu mai sunt nevoiți să se întoarcă acolo pentru a ridica documentul, ci, începând cu această săptămână, pot solicita trimiterea acestuia la o anumită adresă, prin curier.
Astfel, după cum a anunțat RAR recent, din această săptămână, persoanele care solicită eliberarea CIV pot opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid.
Pentru a putea primi CIV-ul la adresa indicată, cei interesați nu trebuie să plătească o taxă suplimentară impusă de RAR, ci doar taxa de curierat. Aceasta se plătește la primirea CIV-ului.
Cei ce vor să scape de drumuri suplimentare la RAR sau de orele de așteptare acolo pot menționa pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier și, pentru asta, vor trebui să scaneze, cu un telefon mobil, un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Facilitatea este disponibilă la toate reprezentanțele RAR din țară.
De asemenea, în continuare e posibilă ridicare personală a CIV de la ghișeul reprezentanței RAR unde a fost solicitată eliberarea documentului.
„Acest nou serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienților care nu au domiciliul în orașele reședință de județ, unde sunt situate de regulă reprezentanțele RAR, și care astfel au de parcurs distanțe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se decongestionează și zona de așteptare pentru clienți”, mai transmite RAR printr-un comunicat.