SPORT

Recolta Dănceu a cucerit, miercuri seara, și Cupa României – faza județeană Mehedinți.

Last Updated on iunie 30, 2022 by Toma Mihai

În finala găzduită de Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, echipa din comuna Jiana a dispus cu scorul de 4-1 de Pandurii Cerneți, prin golurile izbutite de Constantin Negrescu, în minutele 3 și 38, Alin Băloi (minutul 26) și Adelin Făiniși (minutul 51), respectiv Ianis Tomescu, în minutul 77. Astfel, Recolta a izbutit eventul în sezonul 2021-2022, primul de altfel din istoria de 50 de ani a echipei Dănceu. Recolta mai cucerise titlul de campioană județeană în 2012, dar, la vremea respectivă, Cupa României – Mehedinți fusese adjudecată de AS Strehaia, care învingea în finală Dunărea Pristol cu scorul de 3-2, după prelungiri. Recolta a mai câștigat Cupa României Mehedinți în 2011 și 2017. În 2015 și 2016 era învinsă în finala Cupei chiar de Pandurii Cerneți. Pentru Recolta urmează faza regională a Cupei României, unde se va duela, pe 6 iulie, în deplasare, cu arădenii de la Victoria Felnac , iar pe 13 iulie, pe teren propriu, cu timișenii de la CSM Lugoj. Echipa cu cel mai bun punctaj după cele 3 jocuri va întâlni câștigătoarea Grupei A, din care fac parte CSO Turceni – Gorj, Nera Borodinț – Caraș-Severin și Gloria Geogiu – Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button