ACTUALITATE

Reguli noi pentru țăranii care cresc porci în gospodărie

Last Updated on decembrie 14, 2022 by Romeo Crismaru

Un proiect de act normativ a fost elaborat de către ANSVSA, care obligă crescătorii de porcine la creșterea  maximă de 15 porci în gospodarie dar și obligația de a-i  înregistra în sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor și măsuri de biosecuritate în exploatațiile nonprofesionale.

Conform proiectului de hotărâre de guvern, micii crescători de porci vor avea de respectat anumite reguli dacă vor să crească și să păstreze animalele.

 -au obligația de a solicita înregistrarea exploataţiei în SNIIA.

-au obligația de a solicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date,  a SNIIA și a tuturor lucrărilor care au loc în exploatație cu privire la creșterea și ingrijirea porcinelor, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.

-au obligația respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislația în vigoare.

-au obligația să solicite înregistrarea în Baza Națională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislația în vigoare.

-mai au obligaţia respectării cerințelor de biosecuritate pentru exploatațiile nonprofesionale:

-să deţină porcinele în spaţii îngrădite, fără a intra în contact cu alte porcine deținute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;

 să ofere facilități persoanelor plătite să  lucreaze cu porcinele în vederea schimbării încălțămintei la intrarea și ieșirea din adăpostul porcinelor și spălarea mâinilor;

-să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, la intrarea și ieșirea din adăpost;

– să notifice medicul veterinar cu privire la:

-modificare a stării de sănătate a porcinelor;

– sacrificare de urgență efectuată în exploatație;

-la orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie în termen de maximum 24 de ore;

– ustensilele și echipamentele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploatație să fie folositedoar in acest scop de activitate;

-să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;

-să dețină maxim 15 porcine;

-să nu dețină în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;

să înștințeze medicului veterinar pentru deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta.

Proiectul nu este încă în vigoare, el trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button