Rezultate Evaluare Naţională, Mehedinţi 2024
Last Updated on iulie 3, 2024 by Romeo Crismaru
Elevii de clasa a VIII-a din Mehedinţi, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, au aflat astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la liceu.Procentul de promovabilitate este de aproape 64 la sută în Mehedinți.
Elevii claselor a VIII-a au susținut săptămâna trecută examenele scrise la limba și literatura română și matematică, iar astăzi au aflat primele rezultate la Evaluare Națională 2024. Notele sunt afișate pe site-ul Ministerului Educației pe edu.ro, în secțiunea specială Rezultate Evaluare Națională 2024 și pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar Judeţean Mehedinţi. Accesarea acestora se face prin intermediul unui codul unic de candidat, primit de fiecare elev în parte după prima probă scrisă de la Evaluare Națională 2024. În Mehedinți, procentul celor care au luat medii peste 5;00 este de 63,9 la sută.
Începând din 2023, media din clasele V-VIII nu mai este luată în calcul la admiterea la liceu, astfel că ierarhizarea se va realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea Naţională. Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații la Evaluarea Națională 2024. Rezultatele la Evaluare Națională 2024 în Mehedinţi, anonimizate Rezultatele la Evaluare Națională 2024 sunt anonimizate pentru a respecta prevederile Uniunii Europene privind protecția datelor personale. Codul unic al candidatului este codul anonimizat individual care înlocuiește numele și prenumele candidatului și care este distribuit acestuia la prima proba susținută de la Evaluarea Națională 2024.
Elevii și părinții lor pot folosi codul unic de candidat, pentru a accesa site-ul edu.ro și pentru a verifica notele obţinute la cele două probe. Calendarul afișării rezultatelor la Evaluare Națională 2024 3 iulie 2024 (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor; 3 iulie 2024 (orele 16.00 – 19.00): Depunerea contestațiilor; 4 iunie 2024 (orele 8.00 – 12.00): Depunerea contestațiilor; 4-9 iulie 2024: Soluționarea contestațiilor; 9 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor. Cum se fac contestațiile la rezultatele de la Evaluare Națională 2024 După afișarea rezultatelor la Evaluare Națională 2024, în intervalul orar 16.00-19.00 și în cursul zilei de mâine, de la 8.00 la 12.00, elevii din Judeţul Mehedinţi pot depune contestații.
Pentru a face o contestație, elevii, alături de unul dintre părinți sau tutore legal, trebuie să completeze o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
După finalizarea examenelor și afișarea rezultatelor finale, începe etapa admiterii la liceu. Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a va avea loc pe 24 iulie. Completarea fișelor de înscriere la liceu are loc în perioadele 11-12 iulie și 15-22 iulie 2024. Pe 24 iulie sunt afișate rezultatele repartizării computerizate, urmând ca depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați să se realizeze între 25 și 30 iulie. Între 31 iulie şi 2 august 2024, Comisia de admitere județeană/ a municipiului București va rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională 2024.
