ACTUALITATE

Român implicat în accidentul din Bulgaria

Last Updated on noiembrie 10, 2026 by Erceanu Ileana

Un român, printre victimele accidentului în lanț din Bulgaria, soldat cu 11 morți și zeci de răniți.

Un cetățean român se numără printre persoanele rănite în accidentele în lanț produse marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia din Bulgaria, soldate cu cel puțin 11 morți și aproximativ 50 de răniți. Informația a fost confirmată de ministrul român al Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, într-un mesaj publicat pe rețeaua X. Românul primește îngrijiri medicale, iar echipele consulare ale României sunt pregătite să îi ofere asistență. Românul rănit este în stare gravă, are politraumatisme, traumatism toracic și traumatism abdominal, el fiind transportat la Burgas, a declarat Asen Baltov de la Departamentul de Ortopedie și Traumatologie al complexului spitalicesc de înaltă tehnologie „Inimă și Creier” din Burgas.

Tragedia s-a produs în apropierea orașului Iambol (Yambol), pe autostrada A1 Trakia, care leagă capitala Sofia de orașul Burgas, de la Marea Neagră. Aproximativ 50 de vehicule, inclusiv autoturisme, autobuze și camioane, au fost implicate în coliziuni succesive, pe ambele sensuri de circulație, în condiții de ceață extrem de densă.

Potrivit celui mai recent bilanț comunicat de premierul bulgar Rumen Radev, 11 persoane și-au pierdut viața, iar 48 au fost rănite. Agenția Reuters a relatat ulterior despre 50 de răniți, bilanțul putând suferi modificări pe măsură ce operațiunile de intervenție continuă.

Ministrul român de Externe confirmă existența unui cetățean român printre răniți dar nu a oferit informații despre identitatea cetățeanului român, gravitatea rănilor suferite sau spitalul în care acesta este tratat.

Accidentele s-au produs marți dimineață, în jurul orei 07:00, în zona nodului rutier Zimnitsa, din apropierea orașului Iambol, în sud-estul Bulgariei.

Primul accident ar fi implicat un autobuz și un camion. Ulterior, alte vehicule s-au ciocnit succesiv în aceeași zonă.

La numai câteva minute, un alt accident în lanț s-a produs pe sensul opus de circulație, către Sofia, în apropierea kilometrului 294.

În total, aproximativ 50 de vehicule au fost implicate în cele două accidente, unele dintre acestea fiind complet distruse, răsturnate sau proiectate în afara carosabilului.

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată autoturisme și camioane grav avariate, împrăștiate pe o porțiune întinsă a autostrăzii. Mai multe persoane au rămas blocate în interiorul vehiculelor, fiind necesară intervenția echipelor de descarcerare.

Primele informații ale autorităților bulgare indică faptul că accidentele s-au produs în condiții meteorologice deosebit de dificile. O ceață extrem de densă a redus drastic vizibilitatea pe autostradă, în timp ce carosabilul umed a îngreunat frânarea vehiculelor.

Galin Kostov, director în cadrul Administrației Regionale de Drumuri, a indicat drept posibili factori care au contribuit la producerea accidentelor vizibilitatea redusă, carosabilul umed și viteza neadaptată la condițiile de drum. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care au avut loc coliziunile și eventualele responsabilități ale șoferilor implicați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button