România „îndeplinește condițiile” pentru ridicarea vizelor de către SUA
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a anunțat că România a îndeplinit și ultima condiție pentru a face parte din programul Visa Waiver.
El a afirmat că, cel mai probabil „în prima parte a anului viitor”, românii vor putea călători în SUA, fără vize, transmite Ambasada României în SUA, într-un comunicat. Potrivit evaluării Ambasadei României în SUA, România a îndeplinit ultimul criteriu pentru a accede în Programul Visa Waiver: rata de respingere a vizelor pentru SUA a scăzut sub 3%.
„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver,” a transmis ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, potrivit digi24.ro
„Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere,” a precizat ambasadorul.
Astfel, primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.
„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America”, a mai spus Andrei Muraru.
Pentru reușita proiectului este esențial ca până la data de 30 septembrie 2024 cât mai mulți cetățeni români să își reînnoiască viza SUA.
Acum, după confirmarea oficială că România îndeplinește oficial toate condițiile, va mai dura câteva luni până când programul va fi implementat. În prezent, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care deocamdată nu sunt incluse în programul Visa Waiver.