Românii sunt sfătuiți să își reprogrameze deplasările
Last Updated on septembrie 14, 2026 by Erceanu Ileana

Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o atenționare de călătorie pentru toți românii care tranzitează Serbia.
Transportatorii rutieri din Serbia și Muntenegru protestează, începând de astăzi, pe durată nedeterminată, în punctele de frontieră către Uniunea Europeană. Românii sunt sfătuiți să își reprogrameze deplasările.
În Serbia, greva blochează complet traficul de marfă la toate frontierele țării, inclusiv la punctele de trecere cu România (Jimbolia, Stamora Moravița, Porțile de Fier 1 și Naidăș), dar și în portul din Novi Sad.
Niciun vehicul de transport marfă nu poate intra, ieși sau tranzita aceste zone. Un protest similar are loc și în Muntenegru. Vor fi blocaje mari la granița cu Croația.
Asociațiile transportatorilor cer Uniunii Europene un regim special pentru șoferii profesioniști, care acum sunt tratați ca simpli turiști. Transportatorii cer eliminarea acestei restricții pentru a putea tranzita Europa fără limite de timp.
Din cauza regulilor Schengen ei pot sta în Europa cel mult 90 de zile într-un interval de 180 de zile, o perioadă de timp care trece repede în urma curselor frecvente. În caz contrar, riscă amenzi sau deportări.
