S-a dat startul înscrierilor în învățământul primar
Last Updated on mai 3, 2023 by Erceanu Ileana

Înscrierile pentru clasa pregătitoare în anul scolar 2023-2024 încep miercuri, 3 mai 2023, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației. Inspectoratele școlare au publicat modelul de cerere-tip pentru înscrierea în învățământul primar, anul scolar 2023-2024.
Potrivit calendarului, înscrierile pentru clasa pregătitoare 2023 se derulează în perioada 3 – 18 mai 2023, când trebuie completate, depuse și validate cererile-tip de înscriere. Înscrierea în învățământul primar se face în baza metodologiei specifice, aprobată de Ministerul Educatiei.
Procedura efectivă de înscriere în clasele pregătitoare a început încă din data de 30 martie 2023, prin afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar. Este vorba de informații care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului „Școală după școală”, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregatitoare.
