Gherghe, un câștig pentru Alianța Dreapta Unită Mehedinți
Last Updated on martie 12, 2024 by Romeo Crismaru

Ultima mutare anunțată pe scena politică mehedințeană este că fostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, s-a alăturat Alianței Dreapta Unită, formată din PMP, USR și Forța Dreptei. De fapt, este un fel de revenire, deoarece Gherghe a fost atât membru fondator al Mișcării Populare, dar și președinte al Partidului Mișcarea Populară Mehedinți.
Alăturarea lui Constantin Gherghe la Alianța Dreapta Unită din județul Mehedinți este, fără îndoială, un câștig pentru această alianță în județ în perspectiva alegerilor din acest an. Indiferent dacă va candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin sau nu, Constantin Gherghe poate aduce un aport electoral semnificativ pentru alianța electorală de dreapta din județ. Realizările sale administrative din perioada celor două mandate cât a deținut funcția de primar au rămas în conștiința multor severineni, iar Constantin Gherghe mai are încă un segment de electorat care îi apreciază munca și contribuția la dezvoltarea Severinului.
Dovada acestei aprecieri este reliefată de ultimele alegeri locale, cele din anul 2020, când, deși a candidat din partea unui partid foarte mic, Pro România, Constantin Gherghe s-a clasat pe locul 3 în competiția pentru funcția de primar, cu aproximativ 4000 de voturi, ceea ce a permis acestui partid să acceadă în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin cu un număr de 3 consilieri locali.
Spre deosebire de anul 2020, situația este mult mai favorabilă la alegerile din acest an, întrucât este vorba despre o alianță electorală mult mai mare, mult mai puternică și cu potențial electoral mult mai mare. Altfel spus, Alianța Dreapta Unită din Mehedinți cu Constantin Gherghe în postura de candidat fie la primăria Severinului, fie doar pe lista de consilieri locali, ar putea să obțină un scor foarte bun în municipiu, care să-i permită să obțină un număr mulțumitor de consilieri locali și astfel să se claseze pe un loc rezonabil, poate chiar să-și atingă obiectivul electoral propus.
Cooptarea lui Constantin Gherghe arată, de asemenea, că liderii Alianței Dreapta Unită Mehedinți, deși abia la început de colaborare politică și electorală, sunt hotărâți să se implice cu toată forța și să găsească cele mai bune variante pentru ca această alianță nouă de dreapta să obțină un rezultat foarte bun în județ.
