Economic

Se anunță vremuri cumplite

Last Updated on mai 7, 2025 by Erceanu Ileana

Urmează cea mai grea situație din ultimii 10 ani.

Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România avertizează că urmează un val serios de scumpiri.

Reprezentanții Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR) se așteaptă la scumpiri de la materii prime și echipamente până la bunurile de consum, în urma evoluției negative a leului, care a avut marți, 6 mai, o cădere puternică după ani de stabilitate.

ANEIR atenționează că două treimi din exporturile României se bazează pe importuri pe care le procesează și, de aceea, ambele părți ale balanței comerciale ar fi afectate. O depreciere a leului vine cu efecte negative puternice pentru numeroase persoane, precum românii care au credite sau chirii în euro, dar și pentru statul român care va rambursa împrumuturi în euro mai scumpe. Dar impactul îl va resimți toată populația, prin inflație, deoarece România importă o mare parte din ce consumă, iar toate aceste bunuri se plătesc în euro, așa că ele vor fi mai scumpe.

Cursul euro/leu a fost pentru câțiva ani o ancoră puternică de stabilitate, iar BNR a intervenit pentru a menține euro sub 5 lei. Însă presiunile fiscal-bugetare, la care se adaugă instabilitatea politică și riscul alegerii unui președinte extremist au pus presiune extraordinară pe curs. Drept urmare, Banca Națională ar trebui să scoată prea mulți bani din rezerve pentru a-l mai menține la același nivel.

Presiunea pe moneda națională a început încă din dimineața zilei de luni și s-a intensificat după-amiază, pe măsură ce investitorii au încercat să scape de lei și să cumpere euro pentru a-și proteja depozitele. Deprecierea puternică a leului, de marți, a avut loc în ciuda faptului că Banca Națională a României (BNR) a intervenit în piață ca să mențină cursul stabil. Cei mai mulți economiști și analiști văd acum euro peste 5 lei, iar mulți cred că euro se va stabiliza până în 5,1 lei, în timp ce alții pariază pe o devalorizare mai mare.

„În contextul creșterii aversiunii la risc a investitorilor și a posibilelor retrageri de capital, era de așteptat ca și leul să se deprecieze. Banca Națională a semnalizat cu ceva timp în urmă faptul că va permite o flexibilitate mai ridicată a leului. Lăsând o flexibilitate mai mare a leului, practic cursul va semnaliza modificarea aversiunii la risc a investitorilor. Deocamdată, deprecierea este redusă, până în 1,5%. Însă dacă va continua, impactul va fi asupra puterii de cumpărare, care se reduce, și a majorării ratei inflației, în contextul în care România este țară net importatoare de bunuri”. a explicat Adrian Codirlașu, președinte CFA, pentru Economedia.

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button