SOCIAL

Se schimbă legea pensiilor

Last Updated on noiembrie 3, 2023 by Erceanu Ileana

Legea Pensiilor urmează să se modifice și va aduce o mulțime de schimbări importante pentru pensionari. Un avantaj important au femeile!

Mai concret, potrivit noului proiect de lege, cei care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare, vor beneficia de pensia pentru limită de vârstă.

De asemenea, cei care îndeplinesc condițiile pensionării și doresc să rămână în activitate o pot face până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Totodată, stagiul minim de cotizare contributiv va fi de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet, de 35 de ani.

„Începând cu data finalizării eșalonării prevăzute în anexa 5 la legea pensionări, stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege sunt majorate în funcție de evoluția speranței de viață din România, la un interval de maxim 3 ani.

În situația în care se constată o evoluție pozitivă a speranței de viață, Guvernul va lua măsuri de modificare a stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare cu jumătate din perioada de creștere a speranței de viață.”, se arată în proiect.

Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare astfel: 

-cu 6 luni pentru un copil născut și crescut

-cu un an pentru doi copii

-cu un an și șase luni pentru trei copii

-cu doi ani pentru patru copii

-cu doi ani și jumătate pentru cinci copii

-cu trei ani pentru șase copii

-cu trei ani și jumătate pentru șapte copii și peste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button