Severinul, gazdă pentru Cupa României de Box Masculin pentru Cadeți
Last Updated on aprilie 12, 2022 by Toma Mihai
Municipiul Drobeta – Turnu Severin va găzdui, începând cu data de 13 aprilie, o competiție sportivă desfășurată pe parcursul a patru zile. Este vorba despre Cupa României de Box Masculin pentru Cadeți 2022, eveniment ce se va derula în perioada 13 – 16 aprilie începând cu orele 15.00. Finala va avea loc în data de 17 aprilie, începând cu orele 11.00.
Sportivii din întreaga țară vor ajunge la Drobeta – Turnu Severin, la Sala Polivalentă, unde se vor întrece pentru a câștiga marele trofeu al competiției. Vor fi 4 zile încărcate de lupte în ring, iar intrarea este liberă.
Evenimentul este organizat de Federația Română de Box, alături de AS Box Club Drobeta, fiind susținut de primăriile Drobeta – Turnu Severin, Șimian și de Consiliul Județean Mehedinți.
