ACTUALITATE

Sfânta Maria, 15 august, tradiții și superstiții

Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare ortodoxă și catolică celebrată pe 15 august, în care se comemorează trecerea Fecioarei Maria din această lume.

 Potrivit scrierilor apocrife despre Adormirea Maicii Domnului, Fecioara Maria și-a trăit ultimii ani pe pământ la Efes, alături de Ioan Evanghelistul. Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, iar nenumărate tradiții populare sunt asociate acestei zile.

În tradiția populară, Adormirea Maicii Domnului este considerată a fi ziua care desparte zilele fierbinți din an de cele reci, însă mai există și alte tradiții asociate acestei zile.

Cunoscută în țara noastră și ca Sfânta Maria Mare, această sărbătoare este una dintre cele mai importante din calendarul religios, iar pe această dată, credincioșii comemorează plecarea Fecioarei Maria din această lume.

Se spune că, după înălțarea Mântuitorului, Fecioara Maria a mai trăit doar 11 ani, iar îngerul Gavriil a fost cel care i-a spus că urmează să părăsească această lume. Mai mult decât atât, trupul Fecioarei Maria ar fi fost ridicat de către Mântuitor. 

*Tradiția spune că femeile însărcinate nu trebuie să muncească pe 14 august, înainte de Adormirea Maicii Domnului, pentru a avea parte de o naștere ușoară, iar cele care nu respectă această tradiție vor avea o naștere dificilă. 

*Se spune în poporul nostru că fetele care își doresc să se mărite trebuie să se spele cu apă cu busuioc de la icoana Maicii Domnului, pentru a putea să își întâlnească jumătatea. În plus, se mai spune că pe 15 august este ultima zi a verii în care florile pot fi culese și să fie și bune drept leac. 

*Se mai spune că cei care țin post negru și se roagă la Fecioara Maria vor putea scăpa de probleme grave, cum ar fi boli, ori diverse pagube. O altă tradiție mai spune că dacă vor înflori trandafirii de Sfânta Maria, toamna care urmează va fi una blândă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button