SPORT

S-a stabilit programul la Liga 4

Last Updated on august 17, 2023 by Romeo Crismaru

de Mircea Oglindoiu

Asociația Judeteană de Fotbal Mehedinți a stabilit, joi după-amiază, programul competițional al sezonului 2023-2024! Informația de Severin a anticipat încă de ieri sistemul de desfășurare al campionatului județean, precum și componența seriilor.

Astfel, Liga 5 s-a desființat din lipsă de echipe (doar Viitorul II Severin a depus cerere de inscriere), situație care a determinat ca Liga 4 să fie formată din 2 serii a câte 11 echipe.

Noutățile sunt:

CFR’43 Turnu Severin,

AS Strehaia,

Sănătatea Breznița de Ocol,

CS Drobeta’24,

Decebal Eselnița

Viitorul Grozești,

în timp ce Avântul Bistrița, Viitorul Dârvari, Voința Oprișor și ASG Hinova provin din Liga 5.

Campionatul va debuta pe 9 septembrie, iar, după disputarea sezonului regular (22 de etape), primele 3 clasate din fiecare serie vor juca în play-off, încă 10 etape.

Liga 4, Seria I, etapa I

Pandurii Cerneți – CS Drobeta’24

Victoria Strehaia – Academia Fl. Stoican Dr. Tr. Severin

AS Strehaia – CFR’43 Turnu Severin

Decebal Eselnița – Viitorul Grozești

AS Noapteșa – Coșuștea Căzănești

Sănătatea Breznița de Ocol va sta

Seria II

Recolta Dănceu – ASG Hinova

Viitorul Dârvari – AS Obârșia de Câmp

Victoria Vânju Mare – Voința Oprișor

CSL Gogoșu – Inter Salcia

Avântul Bistrița – Viitorul Cujmir

Viitorul Severin (echipă care joacă meciurile de acasă la Pristol) va sta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button