Test neconcludent înainte de startul sezonului
Last Updated on iulie 7, 2024 by Romeo Crismaru
Universitatea Craiova s-a chinuit în ultimul amical premergător sezonului 2024-2025. Sâmbăta dimineața, pe terenul din incinta bazei de antrenament „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, echipa antrenată de Costel Gâlcă a învins cu 1-0 divizionara secundă CSC Dumbrăvița, prin golul marcat de Alexandru Mitriță, în minutul 68.
Deși au întâlnit un adversar aflat la primul amical al verii, oltenii au fost apatici și au avut o singură ocazie clară, în minutul 15, când șutul lui Andrei Ivan a lovit bara laterală. Dacă bănățenii s-au reunit de 5 zile, Universitatea venea după cele 4 amicale susținute în cantonamentul din Austria, unde, de asemenea n-a convins. 1-2 cu FC Pafos (Cipru), 1-0 cu Legia Varșovia (Polonia), 1-4 cu Ludogorets Razgrad (Bulgaria) și 1-2 cu St. Gallen (Elveția) au fost rezultatele din precedentele teste. Cu CSC Dumbrăvița, la echipă craioveană au evoluat, pe finalul jocului, și juniorii severineni Denis Benga (fundaș stânga) și Matei Goga (portar).
La echipa bănățeană, portarul severinean Adelin Iliescu, recent transferat se la Șoimii Lipova, a jucat între minutele 30-60.
Vinerea viitoare, de la ora 21:30, în prima etapă din Liga 1, Universitatea va juca, la Sibiu, cu FC Hermannstadt. Liga a 2-a începe pe data de 3 august, iar programul etapelor va fi stabilit la jumătatea acestei luni.