ACTUALITATE
TRACTOR FURAT DIN OLANDA, GĂSIT ÎN CURTEA UNUI MEHEDINȚEAN
Last Updated on ianuarie 13, 2023 by Erceanu Ileana

Joi 12 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Baia de Aramă au descoperit un tractor în gospodăria unui bărbat de 43 de ani din comuna Obârșia Cloșani. Utilajul figura ca fiind furat din Olanda și a fost confiscat de polițiști.
Tractorul în valoare de 8.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.