Tradiții populare de Sfîntul Ilie

Last Updated on iulie 20, 2022 by Romeo Crismaru

Sfântul Ilie (sau Sântilie) este patronul arşiţei şi al frământărilor norilor, războinic vrednic împotriva răului, Sfântul Ilie poate fi şi duşmanul oamenilor, dacă îi necinstesc ziua de prăznuire (20 iulie), prin focul şi grindina ce le poate slobozi asupra recoltelor . În calendarul apicol, sfântul este şi patronul albinelor, iar în cinstea lui, stuparii dau mereu mese special. Ilie este şi patronul spiritual al multor localităţi din Moldova, iar de ziua lui se deschid iarmaroacele.

Potrivit tradiţiei populare, oamenilor nu le este frică de nici o sărbătoare ca de cea a Sfântului Ilie, surugiul lui Dumnezeu. Se spune că în ziua sa de hram se deschide cerul, iar el apare într-un car de foc. De fapt, sărbătoarea lui aduce alte trei la fel de înfricoşătoare în lumea satului de altădată. Este vorba de Sântilie, Ilie Pălie şi Foca, prăznuite (pe 20, 21 şi 22 iulie) cu mare sfinţenie pentru a stăvăli furia celor trei, primul aducător de ploi cu grindină şi foc, ceilalţi aducători de incendii sau pârjol în recolte.

Povestea Sfântului

Ilie a fost un băiat sărac, dar milostiv şi tare aprig la mânie. Când a trecut la cele sfinte, Dumnezeu l-a luat lângă el, cu căruţă şi cai, şi i-a dat în putere şapte tunuri, din care se pot slobozi ploaia, seceta, foametea, holera, bolile, moartea şi bătăliile. Dumnezeu i-a dat tunuri sfântului ca să trăsnească după diavol. De aceea, de ziua lui, cerul e brăzdat de fulgere şi slobozeşte tunete. Se spune că de Sfântul Ilie, morţii vin pe la casele lor. Atunci, femeile dau de pomană mere, faguri de albine şi colive făcute din grâul abia bătut din snopi. În ziua sfântului se retează stupii, adică se adună mierea de albine. Încă mai există obiceiul ca în ziua retezatului, stuparii să-şi adune neamurile şi prietenii şi să le ofere rachiu şi cu miere.

Ilie Tesviteanul a trăit cu opt secole înainte de Hristos, în regatul Israel. Se spune că la naşterea lui tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al credinţei în Dumnezeu căreia şi-a dedicat întreagă viaţă. El este singurul sfânt care a ajuns la cer fără să moară, la fel ca Iisus Hristos şi este prezent ca profet atât în creştinism, cât şi în iudaism şi islamism.

Ilie, sfântul care aduce ploaia

Se spune că Ilie atât de tare se răzbuna pe draci încât atunci când îi lovea cu biciul se cutremurau cerul şi pământul. Ca să nu distrugă pământul în furia sa, Dumnezeu l-a ciunţit de o mână şi un picior, dar i-a dat în schimb un car de foc cu care străbate cerul. Se crede că roţile carului de foc distrug cerul, iar prin găurile formate curge ploaia pe pământ. E stăpân peste ploaie, grindină, tunete şi fulgere, cu care se răzbuna pe ogoarele celor care nu îi respectau sărbătoarea. Un alt element cu care Sfântul Ilie este asociat în imaginarul popular este mărul verde, considerat fructul Sfântului Ilie. În vechime, merele văratice nu se culegea decât după sărbătoarea de foc şi doar dacă erau duse mai întâi la biserică. Se dădeau de pomană în special copiilor, de către cei care aveau feciori morţi. O altă credinţă era că merele duse la biserică în ziua Sfântului Ilie se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă. Tot acum se strângea şi prima miere, Sfântul fiind și patronul apicultorilor, iar cei care se ocupau cu vrăji şi descântece încercau să fure din prima miere care era bună pentru astfel de practici.