Trei universități din România în clasamentul celor mai apreciate o mie de instituții de învățământ din lume

Clasamentul internațional Study Abroad Aide’s World University Rankings cuprinde, în acest an, trei universități din România în primele o mie de instituții din lume.
În clasamentul general, care a înglobat 8500 de instituții de învățământ superior din întreaga lume, se regăsesc 73 de facultăți de la noi din țară, notează Adevărul.ro.
Platforma Study Abroad Aide ajută tineri de pe tot globul să-și aleagă universitatea din străinătate care se potrivește cel mai bine nevoilor lor. Topul a fost făcut după anumite criterii bine prestabilite.
Reputația academică (se colectează clasamentele mondiale ale fiecărei universități de la organisme de clasificare a instituțiilor bine-cunoscute și credibile, precum Times Higher Education World University Rankings, QS World University Rankings și US News & World Report Best Colleges) și corpul studențesc internațional sunt două dintre condițiile principale după care a fost întocmit clasamentul.
Două facultăți din București și una din Cluj sunt în primele o mie.
În clasamentul global, Universitatea din București ocupă în cea mai recentă ediție a clasamentului locul 857. Este urmată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (locul 863) și Academia de Studii Economice București – locul 948.
În topul Study Abroad Aides World University Rankings mai figurează:
locul 1.190 – Universitatea POLITEHNICA din București;
Universitatea Dunărea de Jos din Galati – 1.235;
Universitatea Alexandru Ioan Cuza – 1.344;
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 1.431;
Universitatea Transilvania din Brașov – 1.444;
Universitatea de Vest din Timișoara – 1.473;
Universitatea Politehnica din Timișoara – 1.725.
„Eforturile susținute ale Academiei de Studii Economice din București pentru facilitarea integrării și promovarea unui mediu academic favorabil studenţilor internaționali sunt recunoscute de acest clasament, dat publicității recent. (…) În acest clasament, România se remarcă prin prezența unui număr de 73 de instituții de învățământ superior, nouă dintre acestea fiind membre ale Consorțiului Universitaria: Universitatea din București, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța. Poziția pe care universitatea noastră o ocupă în clasament dovedește consolidarea prestigiului internațional al ASE și recunoașterea eforturilor semnificative ale instituției pentru armonizarea performanțelor universitare cu standardele de predare și de cercetare de la nivelul celor mai cotate universități din lume”, transmit reprezentanții ASE București.
