Un expert în evaluare oferă soluții după rezultatele PISA, care ne-au plasat la coada Europei
Last Updated on decembrie 7, 2023 by Erceanu Ileana

Președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, Cristian Hatu, a explicat pentru Libertatea ce soluții vede pentru îmbunătățirea rezultatelor elevilor români la testările internaționale de tipul PISA.
La ultima testare, care s-a concentrat pe competențele la matematică, România a ieșit pe penultimul loc între țările UE, înaintea Bulgariei.
Din trei în trei ani, elevi de 15 ani din 81 de țări, membre sau în curs de aderare la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, trec printr-o testare standardizată, cunoscută sub numele de PISA. Fiecare testare se concentrează mai mult pe una dintre cele trei componente ale alfabetizării funcționale: matematică, științe și literație. Ieri s-au făcut publice datele testelor susținute în 2022, care a avut focus pe matematică, și România s-a clasat sub medie. Mai mult, dintre țările UE, a surclasat doar Bulgaria. Per total, majoritatea elevilor români nu depășesc nivelul 2 din 6 de competențe. Și asta înseamnă competențe de bază:
la mate, 51% dintre elevii români pot converti prețuri în monede diferite sau pot compara două distanțe pe rute alternative; la lectură, 58% pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime moderată și pot găsi informații bazate pe criterii explicite; la științe, 56% pot recunoaște cel puțin explicația corectă privind fenomenele științifice familiare și pot folosi astfel de cunoștințe pentru a identifica, în cazuri simple, dacă o concluzie este validă.
„Ca o concluzie generală, după doi ani în care elevii au învățat acasă în pandemie, testările susținute anul trecut arată că majoritatea țărilor au avut scăderi la rezultate. Cu toate acestea, îngrijorător în cazul țării noastre este faptul că, deși toate țările au avut pierderi în pregătirea copiilor, nu este doar o problemă românească, comparând rezultatele pe o perioadă mai lungă: din 9 în 9 ani, testarea verifică o anumită componentă, anul trecut a fost matematica. Dacă facem o comparație între dinamica punctajului la matematică între 2012 și 2022, apare o diferență de 17 puncte, care este semnificativă”. La literație și științe este o stagnare la rezultate față de testările trecute”, a explicat expertul în evaluare Cristian Hatu pentru Libertatea.
